Ma gandesc acum la cum au evoluat lucrurile de-a lungul timpului. Imi amintesc de faptul ca, atunci cand eram eu mica, erau toate extrem de diferite. De exemplu: nu erau scutece Pampers...erau scutece din bumbac peste care puneai niste nylon ca sa nu traca prin ele si pe care, dupa fiecare purtare, le fierbeai ca sa le dezimfectezi. Era tare nostim sa auzi zgomotul facut de un copil atunci cand mergea purtand asa ceva. Stau si ma gandesc ca atunci mama ma imbraca destul de saracacos mai ales la joaca...acum copii ies la joaca in "hainele bune". Nu am inteles rationamentul, ca sa fiu sincera. Adica, vreau sa spun ca hainele se murdaresc si, mai rau, se pateaza. De ce sa strici hainutele "frumoase" cand poti sa le strici pe cele "urate"? Si apropos de joaca, pe "vremea aia" se iesea afara, in spatele blocului sau la poarta, si copiii se jucau frumos "de-a mama si de-a tata" sau "de-a hotii si vardistii" sau "prinselea" (pe culori, pe cocotatea, pe "casa" etc.) sau "de-a v-ati ascunselea" sau "ratele si vanatorii" sau "tarile" sau "tara, tara, vrem ostasi!" si asa mai departe. Mi-aduc aminte ca, la gradinita, ma jucam cu copiii din grupa ca si cand ne-am fi cunoscut de-o viata si am fi fost cei mai buni prieteni, chiar dak ii cunoscusem cu 10 secunde inainte.
Frumoase amintiri, daca stau sa ma gandesc bine! Sincera sa fiu, mi-as dori foarte mult sa fac o schimbare in sensul asta. Am ganduri marete, dar sunt doar o adolescenta de 17 ani careia nimeni nu-i da importanta (nimeni, in afara de persoanele care o cunosc cu adevarat). Stau, uneori, si ma gandesc, cum ar fi sa nu mai vad atata violenta. Si copiii din ziua de azi cresc in mizeriile altora. Nu a trecut prea mult timp de "cand eram eu mica" si, totusi, folosesc tot mai des sintagma "pe vremea mea" vazand cat de mult s-au schimbat lucrurile de atunci. Copiii de azi nu mai au jucarii...au jocuri gen Counter Strike sau Dota care le trezesc instinctul criminal. Si ne intrebam de ce sunt din ce in ce mai multi infractori juvenili. Nu se mai joaca in spatele blocului, nu neaparat din frica parintilor de a-i lasa afara, ci pentru simplul fapt ca sunt prea ocupati cu jocurile pe calculator si vorbitul pe mess. Si eu sunt adepta mess-ului, dar prefer, totusi, o conversatie fata in fata cu rasete sau plansete reale, nu sub forma de "emoticons", cu stari de spirit, in fine, cu tot tacamul. Mi-e mila de copiii care nu cunosc ce inseamna distractia adevarata la varsta lor...