Felix si Otilia autohtoni

Imi parafrazez prietena: "De ce exista fete ca Otilia pe toate drumurile, dar baieti ca Felix nu gasesti?". Pentru necunscatori, este vorba despre romanul "Enigma Otiliei" de G. Calinescu. Ca sa fiu mai exacta, genul Felix este baiatul ala mereu atent, grijuliu, dezinteresat, respectuos, dulce si putin timid. Am constatat (fara pic de surprindere, ca sa fiu sincera) ca astfel de Felicsi nu prea gasesti in zilele noastre. Toti simt nevoia (nu stiu de ce) sa umfle muschii la fel ca animalele in perioada de imperechere si sa se dea mari "gongi" cand ei, de fapt, sunt doar baietei putin mai dezvoltati din punct de vedere fizic. Nu isi arata sensibilitatea (care stiu sigur ca exista) pentru ca nu e cool, pentru ca ei sunt baieti, nu fetite, pentru ca exista si alti astfel de Tarzani care ii inconjoara si care rad daca vreunul lasa garda jos. Adica, se ascund dupa degete ca niste lasi pentru ca le e frica sa nu fie judecati. Oameni buni, numai Dumnezeu ne poate judeca! Apoi vin Otiliile care cauta resurse financiare ca sa isi poata umfla diversele parti ale corpului insuficient umflate de mama natura sau hainute de firma, sau posete sau, sau, sau... Asta numesc ele "cariera de succes". Toate fug dupa un Pascalopol sau in Iri care sa le lanseze in viata.

In concluzie, hai sa fim noi insine! Hai sa nu ne mai ascundem si sa nu mai fugim de fantasme. Viata e atat de simpla si nu stiu de ce omul o complica (cu sau fara intentie) considerabil.

Campul (sau spanzuratii)

A fot odata ca niciodata... de fapt, n-a fost, dar asa se spune. N-a fost, dar a existat intr-o alta dimensiune a vietii. Campul era negru, proaspat arat, ars. Era un santier cu lemne si sfori. Se construiau spanzuratori pentru ca spanzuratii din tara nu aveau unde sa atarne ca sa se simta in elementul lor, sa nu fie discriminati pentru ca erau altfel. Erau, pentu mediocrii societatii, un fel de animale. Primaria orasului s-a gandit si la ei si s-a pus pe treaba. Vroiau edilii sa le construiasca niste "adaposturi" ca alea pentru caini.

Intr-o zi, spanzuratorile au fost gata, dar spanzuratii tarii nu erau de gasit. Murisera. Cazusera toti ca piesele de domino. Atunci s-a hotarat deshumarea lor ca doar campul de spanzuratori trebuia populat. Si s-au apucat sa ii dezgroape sub ochii neputinciosi ai famililor indurerate. Iau luat pe rand si i-au atarnat in spanzuratori. I-au lasat acolo sa se imputa si sa se descompuna in continuare. Ce era ciudat era faptul ca nu se stransesera jivinele amatoare de hoituri.

Doi prieteni din copilarie atarnau fericiti unul langa altul. La un moment dat, unuia dintre ei incepe sa-i puta si se da jos din spanzratoare. Prietenul lui incepe sa-l certe.

-Ma, tu esti nebun? De ce te dai jos din spanzuratoare? Nu vezi ca aici ne e cel mai bine? Stam aici si atarnam fericiti sub cerul liber. Ne spalam odata cu ploaia. Nu ne trebuie mancare ca suntem morti.
-Pute...
-Ma, da' tu n-ai miros. Esti mort, n-auzi?
-Ba nu. Nu suntem morti. Poate doar speranta ne-a murit, dar noi nu. Nu, nu, nu!
-Esti nebun... Nu vezi ca esti spanurat?
-Spanzurat esti tu. Eu mam dat jos...

Prototip

-Cum ti-ar placea sa fie iubitul tau? Care e barbatul perfect pentru tine?
-Nu exista perfectiune.
-Pai si atunci ce cauti tu de fapt?
-Nimic. Astept sa fiu gasita.
-Si totusi, sunt atatia masculi prezentabili... tu esti o fata frumoasa... Cum de esti singura?
-Papusi masculine sunt peste tot.
-Pai asta spun si eu. Nu-ti place niciunul?
-Ba da.
-Pai si ce e atat de greu?
-Nimic. Unde vrei sa ajungi cu discutia asta?
-Pai sunt curios care e prototipul tau.
-Nu am un prototip. Daca e in stare sa poarte o discutie cu mine, e bun.
-Aha... te crezi superioara...
-Nu ma refer la asta. Nu ma cred superioara. Ce vreau sa spun e ca nu ar trebui sa-l intereseze in primul rand cum arat si abia dup'aia cum gandesc, ci invers.
-Cam greu...
-Sunt convinsa. Tot ce spun e ca ar trebui sa ma cunoasca asa cum sunt: si cu bune si cu rele. Apoi sa se gandeasca daca ma place cu adevarat, daca ne-am porivi.
-Pai asta apare pe parcurs.
-Nu e adevarat. Pe parcurs apar certuri si pe parcurs iti dai seama ca nu e totul cum ai fi vrut sa fie.
-Esti ciudata...
-Ba nu. Nu sunt ciudata. Sunt o groaza de "buaciuni", dar daca gandesc cu celalalt cap, n-am nevoie.