Visul...

Andrei, te-am visat. A trecut ceva timp de cand nu mi te-ai mai aratat in somn. Era si timpul! Eram la Teatrul Liric (desi nu arata ca in realitate). Pregateam un spectacol cred. Eram pe scena. Cortina era trasa. La un moment dat am ramas singura in mijlocul scenei aranjand ultimele detalii cand ai aparut tu din dreapta dand cortina la o parte ca sa poti intra. Eu m-am intors si cand te-am vazut am inceput sa plang. Nu stiam daca de spaima sau de bucurie ca te vad. Tu imi zambeai si ai venit catre mine. Primul meu impuls a fost sa fug, dar n-am facut-o. Tu mi-ai spus "Gata, linisteste-te ca nu s-a intamplat nimic!" si m-ai strans in brate in stilul tau caracteristic. Eu plangeam si radeam in acesai timp si ti-am zis "Andrei, lasa-ma sa respir, te rog!", iar tu mi-ai dat obisnuita replica "Esti cam grasuta!". Am inceput sa te pipai, sa te ciupesc, sa te trag de par exact ca un copil mic la prima lui intalnire cu Mos Craciun. T-am luat mainile si am inceput sa ma uit la ele, sa le analizez. Erai in regula. Atunci m-am oprit din plans si ti-am zambit. Ne-am asezat pe jos tot acolo, in mijlocul scenei si am inceput a vorbim, sa e povestim lucruri. Ii chemam pe toti din echipa sa te vada. CAnd au ajuns pe scena au ramas inmarmuriti.

Infernul

Traim in jungla in care fiecare e pentru el. Infernul... e un tremen vag. Fiecare om are viziunea proprie. Fiecare om si-l imagineaza cum vrea...si pe buna dreptate. In final, Infernul este tot ceva groaznic. Fiecare om are conceptia lui despre groaznic. Ni se da libertatea de a ni-l imagina ca orice. Infernul, pentru mine, e negru. Si asta nu pentru ca nu mi-ar placea negrul... e chiar o culoare destul de eleganta. Infernul, pentru mine, nu are culoare sau miros. De fapt, in Infern nimeni nu vede si nimeni nu simte nimic. Toti sunt orbi si leprosi. Urasc caldura exagerata, deci e groaznic de cald. Urasc frigul exagerat, deci e si frig. Imaginati-va cum ar fi pe jumatate de corp sa va fie mult prea cald si de jumatatea cealalta sa va fie teama ca intrati in hipotermie... cam asta vreau sa spun. Creaturile infernale urla disperate si nimeni nu le aude pentru ca e prea liniste. De fapt, nimeni nu le aude. Toata lumea e surdomuta. E o lume in care nu se comunica. Nu exista libertate de miscare, fiecare are propriul "balon de sapun" in care alearga nonstop. Esti legat fedeles cu noduri marinaresti si nu ai cum sa scapi nici daca esti expert. Esti in continua cadere. Este o frica continua, dar fara motiv. Esti coplesit de durere. Totul se petrece intr-o camera care se strange pe secunda ce trece...si se face din ce in ce mai mica... Infernul e o lume mult prea trista... Si, desi e plina, e pustie lumea asta.