Dupa ce am stat pret de cateva minute bune (ragaz de gandire oferit de calculatorul si conexiunea mea la 'Net care merg pe baza de carbuni si stuleti de porumb uscati) si am cugetat la cuvintele pe care o sa le scriu pe foicica asta ce-mi este oferita de Blogspot, am concluzionat urmatoarele: cat mai este Ajun ar trebui sa apuc sa fac "uraturile" de rigoare si sa urez incolo si-ncoace de bine si de belsug in case, in suflete si in ce mai vor uratii (imi pare rau ca nu posed diacritice si se inteleg alte lucruri la prima vedere). Ca atare, subsemnata va ureaza de bine si de ce-am mai zis mai devreme, voua, putinilor mei "fani" care n-au de lucru si-mi citesc bazaconiile (nu ca nu m-ar bucura chestia asta). Mai in spirit de gluma, ca-s in toane bune azi, toate cele bune si sa ne vedem cu bine la anu'...sau sa ne citim. Si ca sa fiu si in ton cu vremurile, Craciun fericit! Daca ma veti intreba daca i-am scris lu' Mosu', ei bine nu i-am scris (si sa-mi fie rusine). Oricum stiu eu ca stie ce vreau de la domnia sa, deci nu consider ca-i relevant sa-i scriu. E si an de criza, deci nu ma astept la palate de clestar sau mai stiu eu ce valori materiale. Eu vreau valori spirituale pentru moment. Daca am sanatate, noroc, intelepciune si rabdare, toate se rezolva. N-am ajuns unde vroiam cu un post mai devreme sa ajung, dar tot e bine. In fine, sunt chiar curioasa ce-aduce Barosanu' astaseara.
Deci, in concluzie finala, sarbatori fericite, ma! Va pupa eu a.k.a. Rox. Numa' bine!
De sarbatori...
...anu' asta vreau sa fie altfel. Am in minte, in imaginatie o anumita stare pe care imi place sa o definesc "spiritul Craciunului". E ceva doar in mintea mea. E cum imi imaginez eu ca ar trebui sa fie Craciunul...desi in ultima perioada nu e. Ma imaginez undeva la munte, intr-o cabanuta de lemn, alaturi de cei mai buni prieteni (Mada, Teona, Byk, Cristina, Andrei si nu in ultimul rand sora-mea), in fata unui semineu in care "troznesc lemne in foc", iar afara "sa vina multa noapte si sa ninga nins enorm pan' la streasina si peste". In stanga semineului e un brad mare si bogat pe care ne pregatim sa-l decoram cu cele mai frumoase "chestiute" facute chiar de noi. Sa stam "la o cana cu vin" fiert cu mere, "galbene gutui", portocale si multa scortisoara. Sa fim imbracati in plovere pe gat cu modele ca in anii '80-'90. Sa iesim afara si sa ne batem cu bulgari de zapada ca in Counter Strike... apoi sa facem un om de zapada imens. Sa ne facem cadouri... Sa ne asezam pe o canapea moale in fata careia e o blanita de oaie intinsa pe jos si sa povestim, sa radem, sa glumim. Ne uitam cum ninge afara si ne gandim cat de romantic ar fi sa avem pe "cineva" alaturi, dar ne multumim unii cu altii pentru ca asa suntem noi... de nedespartit. Ne apuca plansul de fericire, dar nu stim de ce. Asa vad eu Craciunul perfect in momentul asta.
Cand ma uit prin oras la ce ma inconjoara imi vine in cap gona dupa cumparaturile de craciun. Imi fac in minte un fel de scenariu care seamana al naibii de mult cu "Serentipity" (uitati-va la film, merita!). Ajung acasa unde ma intampina o ladita cu portocale si mandarine. Mirosul asta mi-aduce aminte de copilarie, cand ma bucuram enorm cand gaseam sub brad papusele, portocale si multa ciocolata. Imi vine sa scot "de la naftalina" instalatiile pentru brad (6 la numar, din care 2-3 functionale) si sa ma apuc sa le repar. Ma pricep la asta. In ficare an de ceva timp m-am ocupat de "defectiunle tehnice" ale bradului. In "paranoia" mea imi vine in nas miros de brad proaspat taiat. Stiu ca anual mor mii de brazi doar pentru capriciul nostru de a avea mirosul ala in casa si de a aduna "acele" de pe jos de Boboteaza, dar parca nu e la fel Craciunul fara brad natural. Ma tenteaza, ce-i drept, sa-mi cumpar unul ecologic...
Anul asta vreau sa fiu surprinzatoare... imprevizibila. Vreau sa-mi surpind placut prietenii. Vreau sa fac gesturi frumoase fara motiv... ca-n reclama de la Cosmote cu Ionel Craciunel:))... mai putin partea cu factura ca "nu-s parale, nu-s". Vreau sa merg la colindat si sa bucur oamenii tristi din oras. Daca nu mi-ar trebui aprobare, mi-as lua chitara la spinare si m-as duce, imbracata in Craciuntia, in fata Mercurului sa cant pentru copii. Vreau sa merg la patinoar, apoi la o ciocolata calda, ca in vremurile bune...un fel de afterparty de dezghet...
Cand ma uit prin oras la ce ma inconjoara imi vine in cap gona dupa cumparaturile de craciun. Imi fac in minte un fel de scenariu care seamana al naibii de mult cu "Serentipity" (uitati-va la film, merita!). Ajung acasa unde ma intampina o ladita cu portocale si mandarine. Mirosul asta mi-aduce aminte de copilarie, cand ma bucuram enorm cand gaseam sub brad papusele, portocale si multa ciocolata. Imi vine sa scot "de la naftalina" instalatiile pentru brad (6 la numar, din care 2-3 functionale) si sa ma apuc sa le repar. Ma pricep la asta. In ficare an de ceva timp m-am ocupat de "defectiunle tehnice" ale bradului. In "paranoia" mea imi vine in nas miros de brad proaspat taiat. Stiu ca anual mor mii de brazi doar pentru capriciul nostru de a avea mirosul ala in casa si de a aduna "acele" de pe jos de Boboteaza, dar parca nu e la fel Craciunul fara brad natural. Ma tenteaza, ce-i drept, sa-mi cumpar unul ecologic...
Anul asta vreau sa fiu surprinzatoare... imprevizibila. Vreau sa-mi surpind placut prietenii. Vreau sa fac gesturi frumoase fara motiv... ca-n reclama de la Cosmote cu Ionel Craciunel:))... mai putin partea cu factura ca "nu-s parale, nu-s". Vreau sa merg la colindat si sa bucur oamenii tristi din oras. Daca nu mi-ar trebui aprobare, mi-as lua chitara la spinare si m-as duce, imbracata in Craciuntia, in fata Mercurului sa cant pentru copii. Vreau sa merg la patinoar, apoi la o ciocolata calda, ca in vremurile bune...un fel de afterparty de dezghet...
5 momente albe
M-am intalnit cu un amic. Imi spunea ca e bine acolo unde s-a mutat, ca nu e nici prea cald, nici prea frig, nici prea lumina, nici prea intuneric, ca e alb si curat, verde si proaspat, rasete din plin, ca mananca bine de 3 ori pe zi, ca toata lumea se poarta frumos cu el si el e ascultator si incearca sa nu supere pe nimeni. Eu ii spuneam ca nici eu nu o duc prea rau, dar ca am incercat sa ma fac placuta si toata lumea se supara pe mine, ca nu totul e perfect ca la el si ca lumea e urata si murdara. Ii spuneam ca ne e dor de el si ca mi-ar placea sa se intoarca si sa ne povesteasca tuturor despre noul lui stil de viata. Il invitasem la o cafea si o tigara, iar el imi spunea ca nu mai bea cafea si nici nu mai fumeaza. Mi se parea ciudat pentru ca asa incepea fiecare dimineata a lui. Apoi i-am spus ca am invitatii pentru sambata seara pentru un club. El mi-a spus ca nu-i mai place viata de noapte si ca s-a facut baiat cuminte, ca nu mai bea nici macar asa, de gust, bauturi alcoolice si ca incerca sa traiasca sanatos. Imi spunea ca acolo unde e el nu e durere pentru ca toata lumea e sanatoasa. Eu l-am crezut nebun sau indragostit. El mi-a spus ca nu a innebunit, iar pe fata de acasa nu a uitat-o nici acum si ca ar vrea sa se reintalneasca, dar stie ca mai sunt decenii pana atunci. Ar fi vrut sa auda vorba aia din biserica "pana cand moartea ii va separa", dar a facut-o deja prea devreme. As fi vrut sa-l invit la mine la un pahar cu apa si-o pajitura choix-a-la-creme, dar mi-a spus ca se grabeste si ca mai are 5 zile la dispozitie sa-i viziteze pe toti si ca fiecare secunda e importanta.
M-am dus acasa si le-am povestit tuturor ca m-am intalnit cu el, iar ei mi-au spus ca sunt nebuna si ca am dormit toata ziua si ca era imposibil sa ma fi intalnit cu el. Eu mi-am adus aminte ca-mi adusese ceva din locul in care traieste acum: o floare de colt. Am scos din buzunar, dar am constatat ca s-a uscat. Ceilalti mi-au spus ca am floarea aia in buzunar de un an si o luna. Mi-am amintit ca am facut poze si am scos telefonul sa le arat. Am constatat ca in poze eram doar eu si floarea mea de colt uscata.
M-am dus trista si intrigata la mine in camera si-am incercat sa-l sun ca sa-l cert. "Numar nealocat". Ce se intampla? Are chef de glume? Mi-a batut in geam. Am scos capul pe fereastra si mi-a spus sa cobor ca trebuie sa plece si ca vrea sa-si ia la-revedere e la mine. Cand am ajuns in fata blocului am constatat ca nu mai era acolo. Am inceput sa intreb lumea de pe strada care mi-a spus ca nu a fost niciun baiat imbracat in alb care mi-a batut in geam. M-am intors furioasa sus. Toti erau pe picior de plecare. "Hai, mergi cu noi?" "Hai ca merg..."
Am ajuns intr-un sat si ma tineam dupa ei. Am ajuns intr-un cimitir. El era acolo in fata unui mormant. M-am dus la el cu chef de cearta, dar am constatat ca se uita la mine tacut si zambitor. Avea un zambet cald si de-un calm englezesc. Avea un trandafir alb in mana. El era imbracat tot in alb. Am ajuns la el si mi-a pierit cheful de cearta. Am incercat sa citesc ce scria pe cruce, dar nu vedeam nimic. L-am intrebat cine este ingropat acolo, iar el mi-a zis sa citesc ca scrie pe cruce, apoi a plecat grabit. M-am enervat iar si am inceput sa fug dupa el ca sa-i cer explicatii. Nu l-am prins din urma.
Ceilalti plecasera si ma lasasera singura. Se innopta si am inceput sa ma sperii. M-am dus la mormantul in fata caruia l-am gasit incercand sa gasesc niste raspunsuri. Am gasit o poza de-a lui pusa intr-o tipla si o bucata de panglica de coroana pe care n-am putut sa descifrez decat "Lacrimi si flori..........frate. Din partea..........". Se facuse bine noapte si m-a palit somnuL. N-am incercat sa gasesc drumul inapoi spre casa, iar ideea de cimitir nu ma mai speria. M-am rezemat de o cruce mai teapana si am inceput sa meditez. Apare el din nou din ceata la fel de grabit cum plecase. Mi-a spus ca ma duce el acasa cu conditia sa ma culc imediat ce ajung. Mi-a spus sa nu mai caut raspunsuri pentru ca e prea tarziu si si-a rupt camasa...
M-am dus acasa si le-am povestit tuturor ca m-am intalnit cu el, iar ei mi-au spus ca sunt nebuna si ca am dormit toata ziua si ca era imposibil sa ma fi intalnit cu el. Eu mi-am adus aminte ca-mi adusese ceva din locul in care traieste acum: o floare de colt. Am scos din buzunar, dar am constatat ca s-a uscat. Ceilalti mi-au spus ca am floarea aia in buzunar de un an si o luna. Mi-am amintit ca am facut poze si am scos telefonul sa le arat. Am constatat ca in poze eram doar eu si floarea mea de colt uscata.
M-am dus trista si intrigata la mine in camera si-am incercat sa-l sun ca sa-l cert. "Numar nealocat". Ce se intampla? Are chef de glume? Mi-a batut in geam. Am scos capul pe fereastra si mi-a spus sa cobor ca trebuie sa plece si ca vrea sa-si ia la-revedere e la mine. Cand am ajuns in fata blocului am constatat ca nu mai era acolo. Am inceput sa intreb lumea de pe strada care mi-a spus ca nu a fost niciun baiat imbracat in alb care mi-a batut in geam. M-am intors furioasa sus. Toti erau pe picior de plecare. "Hai, mergi cu noi?" "Hai ca merg..."
Am ajuns intr-un sat si ma tineam dupa ei. Am ajuns intr-un cimitir. El era acolo in fata unui mormant. M-am dus la el cu chef de cearta, dar am constatat ca se uita la mine tacut si zambitor. Avea un zambet cald si de-un calm englezesc. Avea un trandafir alb in mana. El era imbracat tot in alb. Am ajuns la el si mi-a pierit cheful de cearta. Am incercat sa citesc ce scria pe cruce, dar nu vedeam nimic. L-am intrebat cine este ingropat acolo, iar el mi-a zis sa citesc ca scrie pe cruce, apoi a plecat grabit. M-am enervat iar si am inceput sa fug dupa el ca sa-i cer explicatii. Nu l-am prins din urma.
Ceilalti plecasera si ma lasasera singura. Se innopta si am inceput sa ma sperii. M-am dus la mormantul in fata caruia l-am gasit incercand sa gasesc niste raspunsuri. Am gasit o poza de-a lui pusa intr-o tipla si o bucata de panglica de coroana pe care n-am putut sa descifrez decat "Lacrimi si flori..........frate. Din partea..........". Se facuse bine noapte si m-a palit somnuL. N-am incercat sa gasesc drumul inapoi spre casa, iar ideea de cimitir nu ma mai speria. M-am rezemat de o cruce mai teapana si am inceput sa meditez. Apare el din nou din ceata la fel de grabit cum plecase. Mi-a spus ca ma duce el acasa cu conditia sa ma culc imediat ce ajung. Mi-a spus sa nu mai caut raspunsuri pentru ca e prea tarziu si si-a rupt camasa...
Suflet (pentru Andrei)
Tu intri-n camaruta ta,
Ce-i mult prea-ngusta si pustie,
Fara-a te uita-napoi,
Iar noi ne despartim, doi cate doi,
Cu sufletul plin de noroi.
Cu mintea-n mii de parti,
Noi toti
Ne amintim de fapta ta
Pe care nu o vom uita.
Tu nu vrei sa te misti nicicum.
Ne va fi foarte greu de-acum.
Norocul tau ne iese-n cale
Formand treptat ca niste dale.
Cum de nu te-ai putut salva?
Raspunsu-i doar in mintea ta:
Nu poti vorbi cu buzele inchise,
Nu mai poti sta cu bratele intinse…
Si totusi ai atat de povestit…
Tot neamul tau este acum unit.
Ai fost, esti si vei fi
Un inger bun printer straini.
Joi e plin de lumini si flori,
Vineri nu va mai avea aceiasi zori.
Mana-ti neagra pe pieptul plapand
Ce sora ta-ti saruta cantand
Mi-e suferind de inclestata…
Si nu-i la fel ca altadata.
Lacrimi si flori fac aripile tale
De-o inocenta alba ce ne doare tare.
Cu albul tau ceresc
Negrul nostrum pamantesc
Se contrasteaza-n suflet.
Acum se-aude-un urlet
De duere-adanca si ce continua.
Teptat, se-ndeparteaza-n umbra,
Dar persista sumbru in surdina.
Tu esti de-o tacere muta si senina.
Sublime maretie-a prietenilor-suflet
Este ceva ce nu-i legat de cuget.
As da clipe din clipele mele
Sa pot sa-mi iau la-revedere!
Ce-i mult prea-ngusta si pustie,
Fara-a te uita-napoi,
Iar noi ne despartim, doi cate doi,
Cu sufletul plin de noroi.
Cu mintea-n mii de parti,
Noi toti
Ne amintim de fapta ta
Pe care nu o vom uita.
Tu nu vrei sa te misti nicicum.
Ne va fi foarte greu de-acum.
Norocul tau ne iese-n cale
Formand treptat ca niste dale.
Cum de nu te-ai putut salva?
Raspunsu-i doar in mintea ta:
Nu poti vorbi cu buzele inchise,
Nu mai poti sta cu bratele intinse…
Si totusi ai atat de povestit…
Tot neamul tau este acum unit.
Ai fost, esti si vei fi
Un inger bun printer straini.
Joi e plin de lumini si flori,
Vineri nu va mai avea aceiasi zori.
Mana-ti neagra pe pieptul plapand
Ce sora ta-ti saruta cantand
Mi-e suferind de inclestata…
Si nu-i la fel ca altadata.
Lacrimi si flori fac aripile tale
De-o inocenta alba ce ne doare tare.
Cu albul tau ceresc
Negrul nostrum pamantesc
Se contrasteaza-n suflet.
Acum se-aude-un urlet
De duere-adanca si ce continua.
Teptat, se-ndeparteaza-n umbra,
Dar persista sumbru in surdina.
Tu esti de-o tacere muta si senina.
Sublime maretie-a prietenilor-suflet
Este ceva ce nu-i legat de cuget.
As da clipe din clipele mele
Sa pot sa-mi iau la-revedere!
Momente amestecate
N-am mai scris de mult ceva care sa ma descrie in momentele mele de "glorie". Momentan am o stare genial de ciudata...de fapt e mult spus ciudata. E o stare d'aia care te face sa vrei sa razi sa plangi in acelasi timp, o stare de vis in realitate...sau realitate in vis. E unul din momentele alea in care simti ca nimeni nu te intelege si totusi esti fericit ca se intampla asta. Ma uit in jur si vad chestii care ma streseaza, bucura, enerveaza, agaseaza, piseaza, intristeaza, deranjeaza, incita, intriga, melancolizeaza, amuza. Vreau sa simt fluturi in stomac asa ca la "prima intalnire". Genul asta de fluturi nu l-am mai simtit de enorm de mult timp...am uitat care e senzatia. Presupun ca e doar o chestiune de timp. Sau poate e vorba de cei acre te inconjoara. Apropo de asta, de zice ca esti media celor 4 care te inconjoara. Steam intr-o zi si-mi faceam calculul asta simplu de matematica (sau poate chimie...sau poate fizica...sau poate biologie...sau poate psihologie). Am ajus la concluzia ca da, asa este...si intr-adevar cei ce se aseamana se aduna. Am un anturaj al naibi de ciudat. M-am "inhaitat" de-a lungul vietii cu varii si diverse persoane. Regret ca i-am cunoscut pe unii sau ca am pierdut legatura cu altii. Ma intristeaza faptul ca nu am avut destul timp de petrecut cu diversi sau diverse. Ma bucura "noii" mei prieteni. N-o sa-i enumar pentru ca sunt sigura ca ei imi stiu gandurile. Si, in plus, nu vreau sa fac pe cineva sa se simta neglijat(a). Adevarul e ca e oarecum jignitor cand cineva pe care il considerai prieten poate s-a schimbat sau poate pur si simplu s-a saturat sa-ti mai fie confident si ajutor. Am trecut si eu prin asta de nenumarate ori. Sincer, imi iubesc prietenii. Stiu ca ei sunt singurele persoane care se stradiesc sa-mi inteleaga nebuniile si gadurile si conceptele...si tot..am o lista destul de lunga de "si"-uri. Uneori nici macar eu nu ma inteleg. Am frustrari vechi pe care n-o sa le pot rezolva niciodata...si nu mi-e frica sau rusine sa recunosc asta. Nu e placut. Stiu ca trec de la una la alta fara ca tot sa aiba vreun sens. Dar nici nu trebuie. De asta spun ca am momente in care nici eu nu pricep ce vreau sa fac. Vreau pe cineva alaturi. Un "cineva" destul de "cineva". Si, totusi, nu simt ca sunt pregatita sa primesc o astfel de persoana. Oricum e binevenita. Deseori ranesc fara sa vreau. Si nu ma refer la rani palpabile. Sunt rani in suflet greu vindecabile. Sunt constienta de asta si totusi nu incetez sa le fac. Am inceput sa actionez mai mult dupa instinct. Si poate ca e de bine. Am inceput sa ma analizez...si nu numai pe mine. Parca ma enerveaza din ce in ce mai multe cacaturi fara importanta. Partea interesanta e ca lucrurile care ar trebui sa ma supere nu ma calca pe nervi chiar asa tare. Am un psihic tare ciudat...face numai ce vrea el fara sa tina cont de vointa mea. Sunt dezordonata si asta se vede in tot. Sunt Gemeni...si cred ca si asta se vede in tot. Am ascendet in Balanta lucru care ar trebui sa ma cumpateasca...sau poate ca nu. Apropo de asta, zilele trecute ma uitam cu Mada (tipa aia pe care o iubesc si care ma intelege...sau macar incearca, si tipa careia ii spun tot pentru ca stiu ca nu ma judeca...si lu' Bica ii spun tot..si lu' Andrei...si lu' Teo-apropo, insanatosire grabinca!sa te vedem cat mai curand in a doua banca de pe mijloc-...tocmai am facut imprudenta sa dau numele celor care ocupa topu meu personal) pe net la horoscop si sincer m-am recunoscut in multe chestii. Cred ca si treaba asta m-a ajutat sa ma cunosc mai bine. Si cum spuneam. Vreau o perioada fericita in care sa nu ma gandesc prea mult la ce ma asteapta. Nu vreau sa imi fac griji pentru ce va spune x si y daca afla ca... sau ca... Of! E o brambureala totala in mintea mea si nici nu stiu cu ce sa incep sau la ce sa ma gandesc. Sunt imprastiata si asta se vede in tot. Stiu. Am mai zis asta odata. As fi mers azi la film. Si nu. Vremea asta mohorata ma melancolizeaza. Am o stare letargica de dor de ceva. Am deja-vu-uiri si anumite flashback-uri care-mi dau fiori pe sira spinarii. Simt ca mai vreau vremurile de acum 2, 3 ani. M-am deschis ca o carte fara pic de pudism. As fi vrut sa plec undeva vara asta. Sa uit de monotonia din oras. Simt miros de sarbatori de iarna chiar daca sunt cam departe. Am intrat intr-o transa din care mi-e extraordinar de greu sa ies. Sunt axata intr-o anumita directie de parca as avea ochelari de cal. Dar e cam ceata. Nu prea vad pe unde merg si incotro ma indrept. Traiesc doar cu speranta ca e de bine. Incerc sa-i ajunt pe cei pe care ii intalnesc pe drum. Sunt un fel de Harap-Alb care intalneste "dihaniile" de oamnei. Of!vad frunzele cum cad si-mi dau seama ca timpul trece...eu vreau sa stagnez macar. Nu-mi place ca ma "scurg" ca o clepsidra. Vreau sa cred ca mi-e sortit sa traiesc mult. Vreau sa plec cu un bagaj imens de amintiri si momente placute. Nu m-am gandit niciodata la moarte. Si mi-e imposibil s-o fac, oricum. Mi-e imposibil sa-mi dau seama de ce am starea asta. Poate pentru ca "mi-a venit" mai devreme. Poate ca si chestia asta are baze psihice pana la urma.
Totul e relativ...
Totul e relativ...
Poveste cu iz amar
E greu sa-ti exprimi sentimentele pe sleau atunci cand ai o oarecare convingere ca pricinuitorul acelor sentimente nu ti le impartaseste...sau, mai rau, nu stie cum sa reactioneze. Ar putea sa aiba o reactie complet neasteptata sau poate chiar nepotrivita. E si mai greu sa simti nevoia sa spui cuiva gandurile care nu-ti dau pace si, totusi, sa-ti fie frica de parerile lumii. Adevarul este ca multi sunt rai si ar putea judeca gresit si pripit. Prin asta se gasesc adevaratii prieteni. Ei sunt cei care iti suporta toate iesirile oricat de nebunesti si nefiresti ar fi, care te plac cu bune si cu rele si care te asculta si te ajuta neconditionat. Dar, de frica, ai fi tentat sa te inchizi in intunericul care te patrunde zi de zi fara sa-ti dai seama. Incarcarea sufleteasca nu e chiar solutia pentru ca, la un moment dat, ai putea rabufni...e ca si cand ai incerca sa pui intr-o sticla mai multa apa decat ar putea intra, ca, mai apoi, sa constati ca da pe afara. Asta ar putea spune un psiholog. Dar acest gand, acest sentiment de nesiguranta ii apartine unei adolescente. Nu am sa o plasez in timp si spatiu pentru a da impresia generalitatii. Si chiar asa...adevarul este ca i se intampla oricui. Da. Oricui. Oricui i se intampla sa se indragosteasca pentru totdeauna. Stiu. "Totdeauna" e un timp destul de lung si suna inspaimantator. Ai putea sa te duci cu gandul si la moarte. Infiorator, stiu. Rimona. Acesta este numele frumoasei adolescente. Si, in definitiv, toti murim odata si odata. Revin. Nu vreau sa intru in lucruri sumbre. Rimona. Ea nu are nevoie de vreo descriere. E frumoasa si atat. Toti suntem frumosi in felul nostru, dar nu toata lumea vede frumusetea...frumusetea sufletului. Dragostea. Dragostea, acest sentiment frumos si pur, dar orb, a pus stapanire pe mintea, inima si trupul fragil al Rimonei...pe toata fiinta ei. Iubeste. Iubeste un adolescent ca si ea. Il adora. Il viseaza...si cu ochii deschisi.Il vede chiar si cand nu e in preajma ei. Ii simte mirosul cand trece pe langa casa in care el locuieste. E foarte frumoasa. Dar ghinionul ei! Da. A avut ghinionul sa se indragosteasca de persoana nepotrivita. De-asta spun ca dragostea e oarba. El, Felix, nu simte pentru ea nici macar jumatate din sentimentele ei pentru el. Nu stie nici macar ca ea exista. Stiu. Ar trebui sa faca ceva in privinta asta. Dar nu are curajul. Sau poate e prea orgolioasa. Nu cred...
Ai putea spune ca e obsedata de el. Dar dragostea nu inseamna si putina nebunie?...putina obsesie? Ce ar fi dragostea fara putina pasiune, fara putina atractie? Oricaruia i s-a intamplat sa vada pe cineva si sa simta ceva...deosebit. Dragoste la prima vedere. Multi nu cred in ea. Lumea a devenit mult prea complexa, lumea nu mai are timp sa simta pasiune. Se ascund printre betoane si folosesc din ce in ce mai des sintagma "nu am timp" sau "asta e o prostie". Dragostea pura chiar exista. Pluteste in aer. Doar ca nu o vede nimeni.
Spuneam despre o poveste de dragoste aparte. Cupidon era somnoros cand a tras aiurea cu arcul lui si una din sageti a lovit-o chiar pe Rimona. Celalata l-a lovit pe Felix...doar ca privirile lor nu s-au intalnit in acelasi timp. El este indragostit nebuneste de o alta fata. Se spune ca e cea mai frumoasa din oras. Adevarul este altul. Sunt altele mult mai forumoase decat ea...pe toate planurile. Rimona este trista si simte k explodeaza cand ii vede impreuna. Ei sunt doar amici...cel putin deocamdata. Dar intuitia ei feminina ii spune ca urmeaza mai mult. Ea nu poate sa ajunga la inima lui sub nicio forma. El nu o ia in seama...ba chiar o batjocoreste cand are ocazia. De cele mai multe ori se inchide singura in camera ei si plange. Plange pana cand adoarme. Si se trezeste. Si iar isi aduce aminte. Si plange. Nu a simtit niciodata pentru nimeni ce simte pentru Felix. El e orb...orb sufleteste. El nu vede cata durere pricinuieste. Si continua. Pentru el e doar distractie. Pentru ea, insa, e Iadul pe Pamant.
Intr-o buna zi, saturandu-se de fantomele gandurilor care nu-i dau pace si de rasetele taberei adverse, ale lui Felix si ale prietenilor lui, s-a hotarat sa ii aduca la cunostiinta in vreun fel sentimentele pe care le nutreste. Ningea naiv. Caci ninsoarea este efemera...ca si fericirea. Fericirea de a mai prinde un petec de zapada neatins intr-o dimineata cand totul e alb...ca intr-o moara unde luna e morar si ingerii faina. Ningea naiv...naiv ca si Rimona. Da. E naiva pentru ca are impresia ca Felix ii va da atentie. "Ii voi scrie un bilet, o scrisoare,orice...un ravas. Sa stie ce simt eu pentru el. Nu va mai rade de data aceasta. Nu cred ca e atat de imatur. E cu neputiinta sa fie asa!", asa gandea deunazi fata gingasa ca un ghiocel la inceput de primavara. E decembrie. Toti se pregatesc de sarbatori. Gospodinele se misca de colo-colo ca intr-un musuroi de furnici. Totul trebuie sa iasa perfect pentru nasterea Mantuitorului. Trebuie sa intre in noul an cu toate in ordine. Uitandu-se pe geam, Rimona vede copiii jucandu-se cu bulgari. Dar ce se vede de la geamul etajului 2 unde ea sta abatuta? Chiar el este? Vai se uita spre ea! Este surprinsa. Arunca cu un bulgare rahitic de zapada in fereastra ei. Ea deschide geamul. O cheama jos sa se joace si ei cu zapada. Nu se poate! Chiar are intentii bune? Mai mai sa-l creada. Probabil k odata ajunsa jos ar fi inceput iar sa o intoarca pe tote partile. Ea raspunde negativ, desi inima ii spunea sa coboare. Se aseaza la biroul ei si incepe sa scrie: "Stiu ca in adancul sufletului tau esti un baiat bun si vei intelege...". Nu. Nu e bine. Mototoleste hartia si o arunca in coltul celalalt al biroului. In scurt timp se face o gramajoara de harti mototolite. In sfrasit ajunge la o forma finala a scrisorelei. O pune intr-un plic si... mai departe...parca ii e aiurea sa i-o trimita prin posta. Daca nu o primeste?Daca o citeste altcineva? Nu. Mai bine o arunca pe geam. Ce bine! Este inca sub fereastra ei cu amicii lui. L-a nimerit direct in cap, ricosand apoi jos pe zapada. O desface, o citeste si...rade. Dar nu e rasul lui. Bineinteles ca asculta de gurile prietenilor si isi continua viata fara sa dea prea mare importanta acestui episod.
In curand e primavara. In atitudinea lui nu s-a schimbat nimic. Rimona este descurajata complet. In iarna care tocmai trecuse,prinsese o raceala. Banal nu? Fiind cu moralul la pamant si slabita fizic, se imbolnaveste mai rau si mai rau. Momentan sta in pat. Nu mai are putere sa rada sau sa planga. Boala o macina cu de-a intregul. Pe noptiera ei nu mai au loc farduri sau oglinjoara ei mica, locul le-a fost luat de flacoane si sticlute cu medicamente. Parintii ei sunt disperati. Fata lor e din ce in ce mai rau. Au chemat cei mai buni doctori, au dus-o prin cele mai bune spitale, i-au fost date fel de fel de tratamente. Le-a urmat pe toate cu strictete. E o perfectionista...sau cel putin asa era. La sfarsitul primaverii se intampla ce era mai rau. Moare. Se afla in tot orasul vestea aceasta cutremuratoare. Toti cunoscutii vin sa-si arate omagiile si sa-si ia la revedere. Afla si Felix cum era de asteptat. Nu are taria sa se duca la funeralii, dar urmareste de undeva de la distanta tot ce se intampla. La sfarsit, se duce la mormatul ei acoperit de pamant afanat. Are in mana 2 crini imperiali, florile ei preferate. Se uita profund afectat la gramada de pamant ce-i acopera sicriul. Brusc, florile ii cad din mana si el se pravale peste mormant. Plange. Isi da seama de prostia pe care a facut-o si ii vine sa moara. Surprinzator, pastrase scrisorica pe care fata i-o aruncase de la geam.De cand aflase ca e bolnava grav, o tinea in buzunarul interior al hainei, aproape de inima lui. Era destul de caldut afara,asa ca lasase fermoarul deschis. Scrisorica a iesit din buzunar,atunci cand el a cazut peste mormantul proaspat al Rimonei, si a ramas acolo, pe pamant. "Nu stii sa pretuiesti ceva pana cand nu pierzi acel ceva. Profita de tot ce ti se ofera pentru ca nu stii niciodata cand ai nevoie. Orice decizie ai lua, sa stii ca eu te voi iubi mereu.". Ploua torential...
Ai putea spune ca e obsedata de el. Dar dragostea nu inseamna si putina nebunie?...putina obsesie? Ce ar fi dragostea fara putina pasiune, fara putina atractie? Oricaruia i s-a intamplat sa vada pe cineva si sa simta ceva...deosebit. Dragoste la prima vedere. Multi nu cred in ea. Lumea a devenit mult prea complexa, lumea nu mai are timp sa simta pasiune. Se ascund printre betoane si folosesc din ce in ce mai des sintagma "nu am timp" sau "asta e o prostie". Dragostea pura chiar exista. Pluteste in aer. Doar ca nu o vede nimeni.
Spuneam despre o poveste de dragoste aparte. Cupidon era somnoros cand a tras aiurea cu arcul lui si una din sageti a lovit-o chiar pe Rimona. Celalata l-a lovit pe Felix...doar ca privirile lor nu s-au intalnit in acelasi timp. El este indragostit nebuneste de o alta fata. Se spune ca e cea mai frumoasa din oras. Adevarul este altul. Sunt altele mult mai forumoase decat ea...pe toate planurile. Rimona este trista si simte k explodeaza cand ii vede impreuna. Ei sunt doar amici...cel putin deocamdata. Dar intuitia ei feminina ii spune ca urmeaza mai mult. Ea nu poate sa ajunga la inima lui sub nicio forma. El nu o ia in seama...ba chiar o batjocoreste cand are ocazia. De cele mai multe ori se inchide singura in camera ei si plange. Plange pana cand adoarme. Si se trezeste. Si iar isi aduce aminte. Si plange. Nu a simtit niciodata pentru nimeni ce simte pentru Felix. El e orb...orb sufleteste. El nu vede cata durere pricinuieste. Si continua. Pentru el e doar distractie. Pentru ea, insa, e Iadul pe Pamant.
Intr-o buna zi, saturandu-se de fantomele gandurilor care nu-i dau pace si de rasetele taberei adverse, ale lui Felix si ale prietenilor lui, s-a hotarat sa ii aduca la cunostiinta in vreun fel sentimentele pe care le nutreste. Ningea naiv. Caci ninsoarea este efemera...ca si fericirea. Fericirea de a mai prinde un petec de zapada neatins intr-o dimineata cand totul e alb...ca intr-o moara unde luna e morar si ingerii faina. Ningea naiv...naiv ca si Rimona. Da. E naiva pentru ca are impresia ca Felix ii va da atentie. "Ii voi scrie un bilet, o scrisoare,orice...un ravas. Sa stie ce simt eu pentru el. Nu va mai rade de data aceasta. Nu cred ca e atat de imatur. E cu neputiinta sa fie asa!", asa gandea deunazi fata gingasa ca un ghiocel la inceput de primavara. E decembrie. Toti se pregatesc de sarbatori. Gospodinele se misca de colo-colo ca intr-un musuroi de furnici. Totul trebuie sa iasa perfect pentru nasterea Mantuitorului. Trebuie sa intre in noul an cu toate in ordine. Uitandu-se pe geam, Rimona vede copiii jucandu-se cu bulgari. Dar ce se vede de la geamul etajului 2 unde ea sta abatuta? Chiar el este? Vai se uita spre ea! Este surprinsa. Arunca cu un bulgare rahitic de zapada in fereastra ei. Ea deschide geamul. O cheama jos sa se joace si ei cu zapada. Nu se poate! Chiar are intentii bune? Mai mai sa-l creada. Probabil k odata ajunsa jos ar fi inceput iar sa o intoarca pe tote partile. Ea raspunde negativ, desi inima ii spunea sa coboare. Se aseaza la biroul ei si incepe sa scrie: "Stiu ca in adancul sufletului tau esti un baiat bun si vei intelege...". Nu. Nu e bine. Mototoleste hartia si o arunca in coltul celalalt al biroului. In scurt timp se face o gramajoara de harti mototolite. In sfrasit ajunge la o forma finala a scrisorelei. O pune intr-un plic si... mai departe...parca ii e aiurea sa i-o trimita prin posta. Daca nu o primeste?Daca o citeste altcineva? Nu. Mai bine o arunca pe geam. Ce bine! Este inca sub fereastra ei cu amicii lui. L-a nimerit direct in cap, ricosand apoi jos pe zapada. O desface, o citeste si...rade. Dar nu e rasul lui. Bineinteles ca asculta de gurile prietenilor si isi continua viata fara sa dea prea mare importanta acestui episod.
In curand e primavara. In atitudinea lui nu s-a schimbat nimic. Rimona este descurajata complet. In iarna care tocmai trecuse,prinsese o raceala. Banal nu? Fiind cu moralul la pamant si slabita fizic, se imbolnaveste mai rau si mai rau. Momentan sta in pat. Nu mai are putere sa rada sau sa planga. Boala o macina cu de-a intregul. Pe noptiera ei nu mai au loc farduri sau oglinjoara ei mica, locul le-a fost luat de flacoane si sticlute cu medicamente. Parintii ei sunt disperati. Fata lor e din ce in ce mai rau. Au chemat cei mai buni doctori, au dus-o prin cele mai bune spitale, i-au fost date fel de fel de tratamente. Le-a urmat pe toate cu strictete. E o perfectionista...sau cel putin asa era. La sfarsitul primaverii se intampla ce era mai rau. Moare. Se afla in tot orasul vestea aceasta cutremuratoare. Toti cunoscutii vin sa-si arate omagiile si sa-si ia la revedere. Afla si Felix cum era de asteptat. Nu are taria sa se duca la funeralii, dar urmareste de undeva de la distanta tot ce se intampla. La sfarsit, se duce la mormatul ei acoperit de pamant afanat. Are in mana 2 crini imperiali, florile ei preferate. Se uita profund afectat la gramada de pamant ce-i acopera sicriul. Brusc, florile ii cad din mana si el se pravale peste mormant. Plange. Isi da seama de prostia pe care a facut-o si ii vine sa moara. Surprinzator, pastrase scrisorica pe care fata i-o aruncase de la geam.De cand aflase ca e bolnava grav, o tinea in buzunarul interior al hainei, aproape de inima lui. Era destul de caldut afara,asa ca lasase fermoarul deschis. Scrisorica a iesit din buzunar,atunci cand el a cazut peste mormantul proaspat al Rimonei, si a ramas acolo, pe pamant. "Nu stii sa pretuiesti ceva pana cand nu pierzi acel ceva. Profita de tot ce ti se ofera pentru ca nu stii niciodata cand ai nevoie. Orice decizie ai lua, sa stii ca eu te voi iubi mereu.". Ploua torential...
Povestioara asta am scris-o acum vreo 2-3 ani. Anul trecut am postat-o pe blogul unui prieten (buna, Ruben!:D). Acum am scris-o si pe blogul meu ca sa fie mai la indemana.
Schimbari
E omeneste sa te schimbi. Exista doua tipuri de schimbare: in rau si in bine. In ultima perioada am vazut multe persoane aflandu-se in varii si diverse grade de schimbare...si astea nu neaparat bune. Frica si dispaerarea sunt aproape sinonime. Astea micile sunt fatale personalitatii placute. Te determina sa-i dai dracu' pe toti si sa te ascunzi dupa deget. Cauti nod in orice tija de papura si pierzi frumosul netedului. Alergi dupa doi iepuri si nu prinzi niciunul. Este o lege a firii. Nu ai cum sa impaci si capra si varza. Nu sunt compatibile. Capra mananca varza pe nerasuflate asa cum prietenia, in cel mai pur sens al ei, nu poate exista intre 2 dusmani cranceni. Asta este strict punctul meu de vedere. Bineinteles, ca orice regula, poate avea si exceptii, dar eu, sincer, nu am intalnit-o. Astept cu nerabdare momentul in care se va intampla marea minune. Cred ca nu mai am mult...2012 se apropie. In asta consta, cred eu, Marele Sfarsit. In lucruri absolut neobisnuite care se intampla sub ochii nostrii de insecte neputincioase. Nu am zis ca orice zboara se mananca. Nu sunt atat de naiva sa iau o metafora de buna. Mi-e imposibil sa cred ca 2012 va fi sfarsitul. Sincer! Semnele sunt totul, din punctul meu de vedere. De acord. Incalzirea globala, ghetarii dezghetati, explozii solare (care, apropo, se intampla des numai ca noi acum le descoperim si ne impacientam ca o turma de antilope Gnu in care a dat iama un pui de leu pierdut). Eu inclin sa cred ca nu suntem primii loviti de evenimentele de mai sus. S-au mai intamplat si la case mai mari. Stiti voi aratarile alea mari, imense, hidoase? De dinozauri vorbesc. Cum au disparut? Sunt un car de presupuneri, dar eu spun ca cea mai logica e cea legata de era glaciara. Dar sa revin la subiect...desi nu l-am depasit...tot din seria schimbari face parte si disparitia dinozaurilor. Pamantul, ca si oamenii, se schimba. De fapt, tot universul e in continua schimbare. Tot ce se spune despre faptul ca te nasti cu un destin bine stabilit? Bullshit. Ce-si face omul cu mana lui se cheama lucru manual. Nu ai e unde sa sti de la bun inceput daca nu cumva devi un infractor juvenil, cu toata stradania babacilor de a te aduce pe linia de plutire, cu tot cu ai 7 ani de acasa. Tot ce se spune despre faptul ca omul nu isi schimba personalitatea? Again, bullshit! Dintr-un flegmatic convins si cu acte in regula, am devenit cel mai mare sangvinic cu tente serioase de coleric din cati cunosc. Omul e proiectat astfel incat sa poata observa orice miscare (avand sau nu sensul propriu). Numai ca are un mare defect: uita se se uite la el si sa incerce sa-si cunoasca punctele, fie ele sensibile sau de piatra. Multi dintre cunoscutii mei s-au schimbat radical sau mai putin radical. Si asta sub ochii lor, dar fara ca ei sa observe. De asta se zice sa-l lasi pe altu' sa te analizeze si sa-ti spuna verde in fata cine esti. Adevarul e undeva la mijloc. Parerile sunt impartite, ceea ce inseamna ca e foarte greu sa gasesti 2 descrieri identice date de 2 persoane diferite. Singura modalitate de autocunoastere e, surprinzator, autocunoasterea. Stai asa cu capu' limpede si gandeste-te la anumite situatii. Cum ai recationa daca...? De cand maimuta s-a dat jos din copac si a inceput sa gandeasca, e valabila chestia asta.
Si eu trec printr-o perioada de tranzitie. Numai ca nu ma prind daca e de bine sau de rau. Sa lasam lucrurile sa meraga de la sine...zic! Este doar un ciclu, un proces firesc. Totul e in schimbare.
Si eu trec printr-o perioada de tranzitie. Numai ca nu ma prind daca e de bine sau de rau. Sa lasam lucrurile sa meraga de la sine...zic! Este doar un ciclu, un proces firesc. Totul e in schimbare.
10 intamplari
Deci....
1) Nu pot sa cred ca ati facut asta
2) Nu pot sa cred ca nu mi-am dat seama ca sunt atat de norocoasa sa va am
3) Chitara e geniala!!!(app de asta, Mada, vezi ca ai niste greseli de "tipar" in paranteza despre chitara)
4) Ierta-ti-l pe Valy ca s-a grabit si v-a stricat palnurile
5) V-ati dat de gol in ultimele 2 zile, fraierilor ce sunteti! V-ati inecat ca minoritaru' la mal
6) Faza cu "cina romantica" a fost hilara:)) (si, da, stiu ca a fost ideea lui Valy). Incepusem sa ma intreb ce are de gand...intrasem la banuieli:))
7) Mi-au placut reactiile Teonei si Cristinei cand m-au vazut mai devreme decat trebuia. 2 fet(z)e de milioane :))
8) Imi pare rau ca o parte nu au putut sa ajunga
9) Am ramas surprinsa ca atata lume a stiut
10) Va iubeeeesc!!!
Pot sa pierd in viata tot.
Nu imi pasa, ma ridic la loc.
Si poti sa-mi iei ce vrei
Cand am langa mine toti prietenii mei!
Am doar 18 ani,
Sunt nebun, iubesc si nu am bani.
Nimeni nu-mi sta in drum,
Am soseaua mea dosr cu-un singur sens, ma va duce undeva.
1) Nu pot sa cred ca ati facut asta
2) Nu pot sa cred ca nu mi-am dat seama ca sunt atat de norocoasa sa va am
3) Chitara e geniala!!!(app de asta, Mada, vezi ca ai niste greseli de "tipar" in paranteza despre chitara)
4) Ierta-ti-l pe Valy ca s-a grabit si v-a stricat palnurile
5) V-ati dat de gol in ultimele 2 zile, fraierilor ce sunteti! V-ati inecat ca minoritaru' la mal
6) Faza cu "cina romantica" a fost hilara:)) (si, da, stiu ca a fost ideea lui Valy). Incepusem sa ma intreb ce are de gand...intrasem la banuieli:))
7) Mi-au placut reactiile Teonei si Cristinei cand m-au vazut mai devreme decat trebuia. 2 fet(z)e de milioane :))
8) Imi pare rau ca o parte nu au putut sa ajunga
9) Am ramas surprinsa ca atata lume a stiut
10) Va iubeeeesc!!!
Pot sa pierd in viata tot.
Nu imi pasa, ma ridic la loc.
Si poti sa-mi iei ce vrei
Cand am langa mine toti prietenii mei!
Am doar 18 ani,
Sunt nebun, iubesc si nu am bani.
Nimeni nu-mi sta in drum,
Am soseaua mea dosr cu-un singur sens, ma va duce undeva.
Simtiri dragi
Sugubete raze de soare,
intr-o alba dimineata de iarna tarzie,
iti cad pe fata fina ca matasea,
iar eu iti veghez somnul de copil.
Inocenta ta, iubite, imi da fiori
si stiu ca te iubesc...
Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!
Pentru mine esti ca un calmant
in clipe de dureri trupesti.
Vocea ta, iubite, cristalina
ma imbata ca un vin domnesc.
Dulce ca mierea, iubite, tu esti!
Fumusetea iernii tu o accentuezi
cu jocul tau .
Ma uimesti...
Imi bucuri tristetea cu surasul tau
si, inger de-ai fi,
as urca pana la stele sa te ating.
Ma adori...si eu.
Respiratia ta imi aduce aminte
de primavara...
Origini divine ca Luceafarul, tu,
iar eu un fel de Catalina ,
sa ne trezim in miez de noapte sa ne intalnim.
Povestea sa aiba final fericit...
De fapt sa nu se mai termine!
Nu ma mai satur sa te privesc, minuneo!
intr-o alba dimineata de iarna tarzie,
iti cad pe fata fina ca matasea,
iar eu iti veghez somnul de copil.
Inocenta ta, iubite, imi da fiori
si stiu ca te iubesc...
Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!
Pentru mine esti ca un calmant
in clipe de dureri trupesti.
Vocea ta, iubite, cristalina
ma imbata ca un vin domnesc.
Dulce ca mierea, iubite, tu esti!
Fumusetea iernii tu o accentuezi
cu jocul tau .
Ma uimesti...
Imi bucuri tristetea cu surasul tau
si, inger de-ai fi,
as urca pana la stele sa te ating.
Ma adori...si eu.
Respiratia ta imi aduce aminte
de primavara...
Origini divine ca Luceafarul, tu,
iar eu un fel de Catalina ,
sa ne trezim in miez de noapte sa ne intalnim.
Povestea sa aiba final fericit...
De fapt sa nu se mai termine!
Nu ma mai satur sa te privesc, minuneo!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)