Cel mai bine e să visezi! Să visezi cu ochii deschiși. E cel mai frumos sentiment.
Cum te visezi și te proiectezi în viitor cu jobul ideal, cu familia ideala, cu casa și mașina ideale. Îți imaginezi chiar paleta cromatică a casei pe care o să o ai, o casă cu etaj sau mansardă... sau de ce nu?, amândouă, cu o curticică în care să ai multe flori. Ai un câine jucăuș, care se comportă frumos cu copiii și familia ta e cea mai fericită.
Și te trezești apoi la realitate și-ți spui ție că ajungi acolo cu siguranță, doar că mai ai de muncit. Îți pierzi răbdarea și dai cu fundul de pământ, iar la prima veste proastă te demotivezi și cazi în butoiul cu melancolie.
Apoi îți trece și te gândești din nou la cât de frumos ar fi să ai tot ce îți dorești doar pocning din degete, chiar dacă asta n-o să se întâmple brusc. Te simți iar motivat și gata de bătălie și te ridici și pleci să faci ceva. Și tot așa...
Viața are urcușuri și coborâșuri multe, dar nici nu îți dai seama că, de fapt, urci niște scări, pentru că de fiecare dată când cazi, nu cazi. Stagnezi pentru puțin timp ca mai apoi să urci o altă treaptă. Te dezvolți. Deci, practic, deși obiectivul tău pare foarte departe, e mai aproape decât crezi.
