M-am intalnit cu un amic. Imi spunea ca e bine acolo unde s-a mutat, ca nu e nici prea cald, nici prea frig, nici prea lumina, nici prea intuneric, ca e alb si curat, verde si proaspat, rasete din plin, ca mananca bine de 3 ori pe zi, ca toata lumea se poarta frumos cu el si el e ascultator si incearca sa nu supere pe nimeni. Eu ii spuneam ca nici eu nu o duc prea rau, dar ca am incercat sa ma fac placuta si toata lumea se supara pe mine, ca nu totul e perfect ca la el si ca lumea e urata si murdara. Ii spuneam ca ne e dor de el si ca mi-ar placea sa se intoarca si sa ne povesteasca tuturor despre noul lui stil de viata. Il invitasem la o cafea si o tigara, iar el imi spunea ca nu mai bea cafea si nici nu mai fumeaza. Mi se parea ciudat pentru ca asa incepea fiecare dimineata a lui. Apoi i-am spus ca am invitatii pentru sambata seara pentru un club. El mi-a spus ca nu-i mai place viata de noapte si ca s-a facut baiat cuminte, ca nu mai bea nici macar asa, de gust, bauturi alcoolice si ca incerca sa traiasca sanatos. Imi spunea ca acolo unde e el nu e durere pentru ca toata lumea e sanatoasa. Eu l-am crezut nebun sau indragostit. El mi-a spus ca nu a innebunit, iar pe fata de acasa nu a uitat-o nici acum si ca ar vrea sa se reintalneasca, dar stie ca mai sunt decenii pana atunci. Ar fi vrut sa auda vorba aia din biserica "pana cand moartea ii va separa", dar a facut-o deja prea devreme. As fi vrut sa-l invit la mine la un pahar cu apa si-o pajitura choix-a-la-creme, dar mi-a spus ca se grabeste si ca mai are 5 zile la dispozitie sa-i viziteze pe toti si ca fiecare secunda e importanta.
M-am dus acasa si le-am povestit tuturor ca m-am intalnit cu el, iar ei mi-au spus ca sunt nebuna si ca am dormit toata ziua si ca era imposibil sa ma fi intalnit cu el. Eu mi-am adus aminte ca-mi adusese ceva din locul in care traieste acum: o floare de colt. Am scos din buzunar, dar am constatat ca s-a uscat. Ceilalti mi-au spus ca am floarea aia in buzunar de un an si o luna. Mi-am amintit ca am facut poze si am scos telefonul sa le arat. Am constatat ca in poze eram doar eu si floarea mea de colt uscata.
M-am dus trista si intrigata la mine in camera si-am incercat sa-l sun ca sa-l cert. "Numar nealocat". Ce se intampla? Are chef de glume? Mi-a batut in geam. Am scos capul pe fereastra si mi-a spus sa cobor ca trebuie sa plece si ca vrea sa-si ia la-revedere e la mine. Cand am ajuns in fata blocului am constatat ca nu mai era acolo. Am inceput sa intreb lumea de pe strada care mi-a spus ca nu a fost niciun baiat imbracat in alb care mi-a batut in geam. M-am intors furioasa sus. Toti erau pe picior de plecare. "Hai, mergi cu noi?" "Hai ca merg..."
Am ajuns intr-un sat si ma tineam dupa ei. Am ajuns intr-un cimitir. El era acolo in fata unui mormant. M-am dus la el cu chef de cearta, dar am constatat ca se uita la mine tacut si zambitor. Avea un zambet cald si de-un calm englezesc. Avea un trandafir alb in mana. El era imbracat tot in alb. Am ajuns la el si mi-a pierit cheful de cearta. Am incercat sa citesc ce scria pe cruce, dar nu vedeam nimic. L-am intrebat cine este ingropat acolo, iar el mi-a zis sa citesc ca scrie pe cruce, apoi a plecat grabit. M-am enervat iar si am inceput sa fug dupa el ca sa-i cer explicatii. Nu l-am prins din urma.
Ceilalti plecasera si ma lasasera singura. Se innopta si am inceput sa ma sperii. M-am dus la mormantul in fata caruia l-am gasit incercand sa gasesc niste raspunsuri. Am gasit o poza de-a lui pusa intr-o tipla si o bucata de panglica de coroana pe care n-am putut sa descifrez decat "Lacrimi si flori..........frate. Din partea..........". Se facuse bine noapte si m-a palit somnuL. N-am incercat sa gasesc drumul inapoi spre casa, iar ideea de cimitir nu ma mai speria. M-am rezemat de o cruce mai teapana si am inceput sa meditez. Apare el din nou din ceata la fel de grabit cum plecase. Mi-a spus ca ma duce el acasa cu conditia sa ma culc imediat ce ajung. Mi-a spus sa nu mai caut raspunsuri pentru ca e prea tarziu si si-a rupt camasa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu