Adevarul

... E chiar atat de greu de gasit sinceritatea? E atat de greu sa fii sigur pe tine chiar daca stii ca altii te vor judeca pentru deciziile pe care le-ai luat? E atat de groaznic de rau sa fii cine esti cu adevarat? De ce masti? De ce masti peste tot pe unde mergi? La tot pasul, oamenii se ascund. De ce? Adevarul e ca e mai simplu sa fugi decat sa dai piept cu viata cu adevarat. Recunosc, mi-e teama. Imi doresc atat de groaznic de mult sa ma simt bine oricine ar fi langa mine, dar stiu ca nu exista roz pur in viata. Odata si-odata oricum voi fi mintita. Nu spun ca am avut parte de o deceptie in ultima perioada, dar chiar simt ca e mult prea multa minciuna. Ne e frica sa spunem adevarul sau sa spunem ce simtim, sa ne aratam adevarata fata. De ce? Ma gandesc ca probabil noi ne inducem frica asta. Dar presupun ca si pentru asta ti trebuie putin curaj. Nu e putin lucru sa minti si sa-ti si iasa. Si, in fond, e mai simplu sa musti o gogoasa daca suna mai bine decat adevarul, nu? Sau ce-or sa zica ceilalti despre mine? Sunt o fraiera, nu sunt "cool" daca mi-arat adevarata fata cu bune si cu rele. Trebuie sa arat doar ce trebuie vazut. Asta face parte din categoria "afara-i vopsit gardu' si-nauntru leopardu' ". Sunt satula sa ma ascund. Am obosit. Am facut febra musculara la creier. Vezi ce spui acum, sa nu creada ca esti vreuna d'alea... Nu spune asta ca-l indepartezi. Fraiero! Neeeh!

Sincer, sinceritatea e tot ce-mi trebuie. Poate ca am eu vise marete, poate ca inca nu sunt destul de matura ca sa ma confrunt cu realitatea, dar realitatea mea este ca specia asta asa-zis superoara e, de fapt, varza! Vor toti sa-si arate muschii si cat de "jm3k3ry" sunt, dar au uitat sa se uite in suflet. Daca te duci in adancul sufletului si cauti in sertarul cu amintiri, realizezi ca nimic nu se compara cu copilaria. Pai da! pentru ca atunci nu stiai sa minti si erai tu insuti. Nu trebuia sa-ti afisezi o eticheta ca sa fii placut. Probabil asta e motivul pentru care eu nu am avut perieteni in copilarie. Nu prieteni adevarati cu care sa tin legatura. Visez la chestia asta. Visez la cum as fi la facultate si mi-as suna prietenii din copilarie si-am depana amintiri la un foc de tabara intr-o iesire cu cortul pe malul unui paraias in varful muntelui. Ne-am uita la poze si-am rade sau am plange... sau am rade si-am plange in acelsi timp. Sunt geloasa pe "prietenii" mei de pe facebook care si-au pus poze de la gradinitia si au "tagg-uiti" acolo o gramada de oameni. A fost o perioada. Nu ma plang.

Acum am prieteni care ma inteleg... imi inteleg toanele. Astia sunt prietenii mei. Oamenii astia tin la mine si-mi place sa cred, de fapt, stiu sigur ca sunt singurii care sunt cu adevarat sinceri cu mine. Da! Mi-ar fi placut, totusi, sa mai tin legatura cu oamenii aia chiar daca am apucat fiecare pe calea lui. Am fi putut sa ne sustinem reciproc. Nici nu-mi amintesc ultima data cand am iesit afara pe la bunica-mea sa mai stau la o tacla cu "copiii de pe strada". Singura prietena care mi-a ramas de atunci e tipa care se tine "scai" de mine desi e la vreo 200 de km distanta. Si apreciez asta chiar daca ea probabil nu realizeaza. Ea e singura care ma leaga de copilarie. Ea si sora-mea, inevitabil. Si de fiecare data cand vorbesc cu ea am flashbackuri de cand ne jucam cu papusile la mine in gradina sau la ea, de cand ne certam pe cel mai bun loc de "casa" pentru papusi, apoi cand mergeam sa "alergam" pe stadion. N-am realizat la vremea respectiva ce a insemnat faptul ca bunica ei s-a mutat la Bucuresti. Acum realizez c-am pierdut etape importante din viata ei in care as fi putut sa-i fiu alaturi. Si stiu ca ar fi avut nevoie de mine ca de ochii din cap. Si stiu ca inca are. Oricum, sunt 50% sanse ca de la toamna sa recuperam.

Nu vreau decat simplitate, dar persupun ca ar fi mult prea simplu... sau poate prea complicat. De asta poate ca ne place sa complicam lucrurile. Alfel nu ar mai fi incitant, n-a mai avea rost existenta. Complicat nu ne place, dar ne place. Ma gandesc ca poate ca sa ajungi la simplitate e mai greu decat as fi crezut. Poate ca simplitatea e perfectiunea cu un alt nume. Sau poate si mie imi place sa ma complic, cine stie...