Potriviri

Te întrebi dacă și când vei găsi persoana portivită pentru tine. Eu spun că undeva cineva te caută pe tine. Și totuși nu poți avea pretenția să fii găsit decât atunci când știi exact ce vrei. Oricum asta n-o să se întâmple când vrei tu. Totul vine de la sine. Poate va fi în momentul propice sau poate va fi total nepotrivit. Important este de fapt instinctul. Știu, suntem ființe raționale, dar uneori instinctul ne salvează din multe situații. Așa că trebuie să-i mai dăm din când în când importanță chiar dacă nu pare în regulă. De cele mai multe ori se dovedește a fi decizia cea mai bună. Persoana potrivită apare numai dacă îți dorești asta cu adevărat. Trebuie totuși să faci ceva săpături arheologice și să stai cu ochii în patru. Sau poate că nici nu trebuie să te chinui prea mult, pentru ca poate cineva sapă dupa tine mai cu spor. Oricum, cineva zicea că dragostea e ca un pod. Tu construiești jumătate, iar celălalt cealaltă jumătate. Cel mai important este ca jumătățile să se întâlnească la mijloc. Se întâmplă să nu se întâlnească și atunci ai construit în zadar. Numai că poate pe drum se poate întâlni cu un altul și atunci constați acel moment aparent nepotrivit.

Să fii în stare să te lași în voia sorții, dar să și controlezi lucrurile e mare scofală. Trebuie să găsești echilibrul aproape perfect dintre cele două. Semnele spun totul. E adevărat, cu toții greșim, dar la un moment dat, greșelile noastre pot fi benefice. Pe de altă parte nu are rost să lupți pentru ceva ce nu are sorți de izbândă doar pentru că așa e moral să faci. De fapt, în fond totul e relativ. Norocul ni-l facem cu mâna noastră, iar ca oameni, trebuie să ne asumăm și greșelile, dar și succesele. Situațiile se schimbă dupa cum le maneverează păpușarul, adică fiecare din noi. Fâiele sunt la noi. Avem mai multă putere decât ne imaginăm. Avem puterea supremă de a schimba orice oricât de puțin. Fiecare căutăm să fim cât mai fericiți. Căutăm să avem cu cine împărți fericirea noastră. Căutăm să ne înconjurăm de oameni asemănători nouă, dar care să ne și completeze.

Uneori ne întrebăm oare cum am ajuns în punctul în care suntem, oare cum a trecut așa timpul și oare care au fost momentele cheie. Facem așa o retrospectivă a vieții, a relațiilor pe care le-am avut și a celor pe care le avem și ne analizăm pe noi. Constatăm că suntem așa de superficiali cu noi înșine încât abia daca ne cunoaștem. De fapt, să te cunoști pe tine însuți necesită sinceritate tranșantă, dar cine vrea asta? Ne plac minciunile frumoase, hai să recunoaștem! Ne învăluim în pedeaua lor și avem impresia că ne ferește de balaurul adevarului, când de fapt adevarul se uită direct la goliciunea și vulnerabilitatea noastră și ne râde în nas. De fapt, nu doar că ne râde în nas, dar ne lovește în momentul in care bate vântul sorții și ne zboară perdeaua subțire, lăsând bucațele din sufletul nostru la iveală. Și atunci ne izbim de realitate, iar balonașul de perfecțiune se sparge. Nimic nu durează la nesfârșit oricum.

Căutăm dragoste și aprobare din partea oamenilor care ne înconjoară. Așa suntem noi, oamenii, nesiguri de nimic, susceptibili și ne agățăm de orice firicel de speranță. Nu-i nimic rău în asta pentru că așa reușim să supraviețuim. Viața este plină de iluzii, iar noi nu putem fi obiectivi din fire. Fericirea este abstractă și fiecare o percepe cum vrea. Pentru unii, fericirea e compusă din lucrurile simple: o ieșire în oraș, o înghețată de fistic, un film bun, ojă viu-colorată, frunzele proaspete la început de primăvară, răsăritul soarelui văzut de pe bloc etc. Pentru alții, însă, fericirea constă în lucruri scumpe. În orice caz, părerea mea e că e mult mai simplu să îți provoci câte un strop de fericire în fiecare zi, să te recompensezi cu ceva mărunt chiar și fără motiv pentru că meriți. Înoți în vița asta împotriva curenților zi de zi. Chiar fără să-ți dai seama, agonisești câte ceva în fiecare zi.

Persoana portivită nu știu dacă există cu adevărat. E un concept vag. Fiecare înțelege prin asta ceva diferit. Perspective sunt atâtea câți oameni sunt pe pământ. Sunem liberi să visăm la ideal și să-l căutăm în oricine, pentru că până la urmă se va găsi cineva să care să fie pe aceeași lungime de undă.