Dincolo de Iubire

Nu era oricare seară. Era ceva în aer. Ceva ciudat. Fiori pretutindeni și ceva parfum familiar și excitant. Străzile gri și umede, luminate de cateva lampadare bolnave vuiesc de vânt și răcoare în care se scaldă 2, 3 oameni mai curajoși. Printre care și tânăr domn, proaspăt văduv, ce încă își plâgea dragostea înăuntrul său. Poartă cu el un buchețel zgribulit de crizanteme și merge cu privirea pierdută, adâncit în gândurile lui cotidiene.

Nici măcar copii nu avuseseră. De fapt, cam asta era problema. Li se dăduse, nu cu mult timp înainte de decesul soției, vestea tristă că nu puteau avea copii... cel puțin nu pe calea tradițională. Dar totuși nu și-au pierdut speranța și-au tot încercat prin diversele lor metode. Și-au și reușit. Mare bucurie se așternuse în căsuța lor. Se simțeau întregi. Și tocmai din cauza sarcinii, frumoasa familie, nu numai ca nu ajunge să fie pe deplin întreagă, ci se sparge de-a dreptul. Astfel, soția însărcinată în 5 luni, își pierde și copilul mult dorit, și viața, la scurt timp după.

În fiecare zi trece pe străduța către cimitir cu buchețelul de crizanteme, florile ei preferate. Parcă nu poate dormi dacă n-o vizitează și nu-i povestește cele întâmplate de-a lungul zilei. „Să știi că m-a întâlnit azi cu fostul coleg de bancă din liceu... ăla care a picat la nunta noastră pe masă și a rupt-o. M-a întrebat ce mai faci și i-am spus că m-ai părăsit. Să-i fi văzut fața. Nu m-a crezut și totuși parcă îi picaseră plombele. Apoi am continuat și i-am spus că nu ai înaintat divorț, ci m-ai părăsit doar fizic. L-am buimacit de tot, îți dai seama. Nu știu dacă a priceput mesajul, dar asta e. Nu m-am obișnuit cu ideea și nici nu pot să verbalizez... și nici nu cred că o să mă obișnuiesc vreodată.”. Îi povesetea în ficare seară lucrurile mai importante de peste zi, incluzând și întâmplări de genul ăsteia. Și râdea în sinea lui cu ea. Se amuzau amândoi în tacerea macabră.

În seara asta, ca în oricare alta, merge pe drumul știut în vizită, purtând cu el aceleași flori. Totul părea în regulă, dar totuși avea un nod inexplicabil în gât. Cam ca atunci când știi că trebuie să te întâlnești cu o persoană dragă pe care nu ai mai văzut-o demult. Și tocmai de-asta era inexplicabil. Cu cine se putea întâlni el, târziu în noapte, pe drumul către cimitir? Înghite în sec, în repetate rânduri, până ajunge la concluzia că se chinuie degeaba și tot nu scapă de senzația ciudată. Ajunge în dreptul crucii iubitei soții și îngenunchează a rugăciune, sărută poza și așează florile pe mormânt. Burnița și era frig de crăpau pietrele. Ca în fiecare seară vorbește singur cu poza de pe cruce, zâmbește trist, ocazional și mai dârdâie din când în când. Vântul bătea cu putere și-i zbura fularul și părul în toate direcțiile. Se așează pe scunelul de marmură din fața mormăntului și se sprijină de cruce. Ănchide ochii pentru câteva secunde, când simte o bătaie pe umăr. Se întoarce, dar nu vede nimic. Își reia poziția, dar când ridică privirea o vede. Rămâne blocat de uimire. Atât de blocat încât i s-a tăiat și respirația. Se albește la față. E îi zâmbește în continuu, iar lui i se ivește o lacrimă imensă pe obrazul stâng. Întinde mâna și o atinge, apoi și-o retrage ca ars. Repetă figura încă o dată. Nu-i vine să creadă. Ea începe să-i vorbească despre cât de dor i-a fost de atingerile lui calde. Într-o clipă de tăcere se aude un scâncet de copil. Ea zâmbește din nou și ppleacă după cruce. Câteva momente mai târziu, se întoarce cu un bebeluș în brațe, un băiețel de doar câteva zile. El continuă tăcerea și uimirea. Ea îi arată copilul și i-l pune în brațe. Mut de uimire, il ia grijuliu și îl privește cu ochii mari cât cepele. Îi spune cât de greu i-a fost să nu-l aibă lânga ea în timpul nașterii, cât a așteptat cu sufletul la gură momentul prielnic să i-l prezinte pe fiul lor mult dorit și câtă nevoie are de sprijinul și ajutorul lui. El strânge copilul la piept și nu vrea să-i mai dea drumul. Încep să discute, și o întreabă ce nume i-a pus, iar ea râde satisfcăcută și-i spune că nu s-a abătut de la plan, iar numele era cel discutat. Copilul adoarme, iar ea il ia din nou în brațe și merge cu el acolo de unde îl luase. Se întoarce în scurt timp și i se asează în brațe. El o cuprinde puermic si-o sarută plin de dor și pasiune. O strănge tare, iar ea îl sărută din nou. Îl încalecă și continuă sa-l sărute fin și cald. Începe să se miște ca o felină cum numai ea reușea. El continuă cu atingeri pe spatele si prin părul ei buclat și catifelat. O sărută pe gât și pe piept, iar ea expiră apăsat, continuând mișcările lascive. El e înnebunit și simte că-și pierde și ultimele rămășițe de rațiune. Fac dragoste ca si cum decorul n-ar fi și doar ei doi ar exista pe pământ. Ea îi șoptește la ureche cât de dor i-a fost, iar el îi declară pătimaș iubirea pe care i-o poartă și-i sărută lobul urechii. „Te rog să mă ierți pentru ce o să fac. Știu că sunt egoistă, dar am nevoie de tine mai mult ca niciodată.”, îi soptește ea. Îl cuprinde o căldură ca de îmbrățișare. Ea îl ia de mână și se ridică împreună către cer, levitând. Sufletul i se desprinsese de trup și se simțea așa ușor...

Dimineața, soacra lui îl găsește rece și inert sprijinit de crucea dragostei vieții lui. Murise în somn, în visul din care a decis sa nu vrea să se mai trezeasca niciodată.